ARTA CINETICĂ

Istoria artei cinetice este una profundă, ea nefiind stabilită ca o mișcare artistică majoră, până în anii 1950. Arta cinetică a existat încă din secolul al XX-lea, dar nu a devenit o mișcare artistică modernă până când câțiva artiști, printre care Naum Gabo și Laszlo Moholy-Nagy au început să folosească mașini electrice în sculpturile lor. Însă, începând cu anii 1950 și ’60, în Europa, arta cinetică a ”ieșit” din modă, deoarece luma a intat în era digitală și artiști au început să experimenteze cu video-ul, calculatoarele, filmul și lasere.

Interesul pentru arta cinetică dateaza încă din anul 1913 din timpul mișcărilor Dada şi a artei constructiviste. Artiști, cum ar fi Jean Tinguely, un pictor elvețian și sculptor, a fost fascinat de posibilitățile de mișcare în artă și potențialul de a crea relații interactive și experiențe vizuale care au mers dincolo de limitele de obiecte tradiționale, statice. Tinguely a creat sculpturi care ar avea o prezență mai activă atât în galerie și în afară.

Jean Tinguey - Heureka, Zurich, 2013

Jean Tinguey – Heureka, Zurich, 2013

Cinetismul sau arta cinetică este un tip de artă modernă care se bazează pe surprinderea elementelor aflate în mișcare sau a elementelor care depind de acest proces fizic. Elementele care se află în mișcare pot fi acționate de puterea vântului, de un sistem motorizat sau chiar de către cel care ia contact cu opera de artă cinetică. În multe situații se pune accentul pe iluzia optică, oferind senzația că un anumit sistem se află în mișcare fără că acesta să o facă. Acest tip de artă poartă numele de ”op-art”, sau artă optică.

Miscare in patrate (1961)

Miscare in patrate (1961)

Cinetismul îmbină diverse tehnici și stiluri care fac ca această formă modernă de manifestare artistică să fie cât se poate de interesantă, fiind de fapt o combinație armonioasă dintre artă și știință.

Este un tip de artă unică în adevăratul sens al cuvântului.

Kinetic Rain este o sculptură realizată de compania germană ART+COM, amplasată pe Terminalul 1 al Aeroportului Changi din Singapore. Sculptura este alcătuită din două seturi formate, fiecare, din câte 608 “picături de ploaie” din aliaj de aluminiu acoperit cu cupru, suspendate de tavanul Terminalului. Coregrafia celor două seturi este controlată independent prin intermediul unui computer și durează 15 minute.

Sculptura cinetica , ART+COM -Ploaie- Aeroportul din Singapore

Sculptura cinetica , ART+COM -Ploaie- Aeroportul din Singapore

Pentru a vedea sculptura Kinetic Rain în funcţiune, vizionaţi videoclipul următor:

YouTube previzualizare imagini

 

Alte articole care te+ar putea interesa:

Mic dicţionar de termeni în artă

Art-reloaded

Spaţiul de creaţie – Atelierul

Cum să îți personalizezi sandalele?

Dacă v-ați plictisit de sandalele sau pantofii mai vechi iată ce puteți face. În următoarele rânduri vă prezint câteva idei de personalizare a încălțărilor preferate, într-o manieră inedită și deosebit de artistică.

Prima variantă presupune pictarea cu acrilic într-o variantă foarte simplă a unor modele tribale, folosind doar alb și negru.

Sandale cu model tribal

Sandale cu model tribal

Această a doua variantă este mai interesantă deoarece folosește înnălbitorul în locul vopselei acrilice, lăsând niște pete deosebit de artistice.

Model cu innalbitor

Model cu innalbitor

A treia idee implică lipirea unor sfori, diferit colorate, înfășurate pe bretelele sandalei.

Sandale personalizate cu sfori

Sandale personalizate cu sfori

Ultimul proiect presupune pictarea la modul traditional, cu acrlice, a unor flori stilizate.

Sandale pictate cu flori

Sandale pictate cu flori

Spor la lucru !!!!

Alte articole care v-ar putea interesa:

Arta intr-o doza de spray

Magia penelor: Cum sa fabricam lantisoare cu pene false

Arta ceramicii

Pictori Români Celebri – Corneliu Baba

Autoportret Corneliu Baba 1980

Autoportret Corneliu Baba 1980

Corneliu Baba (1906-1997), a fost, în primul rând, un pictor al omului. Pentru Baba omul este, înainte de toate, o fiinţă fizică, astfel, lunga evoluţie a vieţii i-a acordat supleţea, graţia şi delicateţea, evocate   în nuduri, apoi plasticitatea specific umană a unei femei adormite cu braţele încrucişate deasupra capului. Relaţiile dintre oameni au fost des reprezenate de Baba. O altă temă abordată frecvent de către Baba este cea a grupurilor de ţărani sau muncitori, aflați la muncă sau odihnă. Puţini pictori români au manifestat o cunoaştere atât de profundă, în legătură cu felul de a fi, de a se comporta, de a se grupa al sătenilor, a naturii sentimentelor şi a gândurilor adânci ce-i stăpânesc.

Portretul de țăran, de pildă, va fi modelul somatic și moral în jurul căruia se va construi întreaga lume rurală și întreaga civilizație a pământului din pictura lui Baba.     Deși într-un portret individual acest tăran apare abia în anul 1950, într-una din marile compoziții ale artistului, în Cina, el este integrat ca personaj încă din 1942.

Corneliu Baba Cina (1950)

Corneliu Baba Cina (1950)

Chipul său, golit de orice viață activă, este mărturia unei existențe suspendate într-o iremediabilă tristețe sau, poate, într-o la fel de adîncă resemnare. De altfel, în toate scenele si compozitiile sale rurale: Popas (1949), Odihna la cîmp (1954), Tărani (1958), Somnul (1962), Pamîntul (1976), precum și în schițele pregătitoare, nota dominantă este aceea a reculegerii și a melancoliei.

Corneliu Baba Odihna la camp (1954)

Corneliu Baba Odihna la camp (1954)

Chiar dacă artistul dă acestor compoziții o oarecare coloratură sociologică, generate dintr-o trăire umană în care intră deopotrivă admirația și compasiunea, esența lor este mai apropiata de proiecția mitică decât de revoltă, de imprecație sau denunț. Legătura omului cu pamântul, țăranul privit ca o ființă cu o anumită investitură în ansamblul larg al existenței conferă acestor compoziții, prin viziunea artistică și prin perspectiva morală, înalțimea unor acte ceremoniale și monumentalitatea unor creații irepetabile ale firii.

LucrarileTarani si Somnul

Lucrarile Tarani si Somnul

Corneliu Baba duce portretistica sa individuală pâna la marginea mormântului, până acolo unde pictura și convențiile sale trebuie reinventate. În paralel cu această portretistică a individului si a speciei, așezată undeva între aceste extreme, pictorul experimentează cu asiduitate și portetistica socială. Modelul acestui portret nu mai este cineva anume, cu o identitate precisă, și nici cineva care, metonimic, reprezintă specia însăși, ci ființa sociala, omul integrat normelor colective, atât în varianta sa individuală, cât și în aceea de grup, de categorie, de clasă chiar. Calugării (1942), Portret de țăran (1950), Oțelarii (1960) ș.a.m.d.

Corneliu Baba Otelarii

Corneliu Baba Otelarii

Artistului i-a plăcut de multe ori să se figureze pe sine. Însă între conştiinţa omului şi firea sa se pot interpune închipuirea lui despre sine sau imaginea care s-a format în mintea semenilor săi transmisă, sau, uneori, impusă de către aceștia. Autoportretiştii au pictat, adesea, această mască cu un fel de intenţie autoironică, în care scânteiază o parte din lucida conştiinţă de sine a artistului. Autoportretul devine un fel de sursă, de imagine arhetipală pentru întreaga potretistică. Prima dintre ele este sursa însăți, adică autoportretul, prin debutul din 1922 întinzându-se pe un interval a cărui limită superioară este anul 1991. Cea de-a doua variantă este o subdiviziune, un derivat, dar unul de o anvergură excepțională, și anume portretul cu o anumită identitate, în cele mai multe cazuri al unor mari personalităti culturale sau persoane publice (Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Enescu, Lucia Sturdza Bulandra, Maria Tanase, K.H.Zambaccian, Nicolae Tonitza, Mihail Sorbul etc.).

Portretele lui Sadoveanu, Arghezi si Enescu

Portretele lui Sadoveanu, Arghezi si Enescu

În imediata lui vecinătate se situează portretul unor membri ai familiei artistului – Sotia artistului (1953 si 1982), schitele asupra portretului tatalui sau, Gh. Baba (cca.1952) etc.), al unor oameni apropiați sau din cercul său de cunoștințe (Portret de tînară (Elena Hascke) – 1956; Portret (Maria Calleya) – 1982; Portret (Florica Holban) – 1983 etc., sau cel anonim, relevând vehiculul unor psihologii fără al unor caractere fără o identitate anume, dar identificate generic ca prezențe umane cu un statut irepetabil, salvate din amorf prin consacrare artistica – Portret de fată în roz (1957), Portret de fată (1964), Fata cu pana (1970), Portret de femeie (1976), Spaniola (1976) etc. Acest gen de portret individualizat se va îndeparta tot mai mult de modelul particular, de omul reductibil, încercă să surprindă ființa morală, o anumita atitudine în fața vieții, în general, și a vietii sociale, în particular.

Derivata direct din portretistica deja amintită, dar ridicată la cotele înalte ale unei meditații anume asupra condiției umane este marea suită a Arlechinilor. Subiect plastic cu o cariera stralucită în pictura modernă, chiar dacă nu am aminti decât interesul pe care i l-a acordat Picasso, Arlechinul îi prilejuieste lui Baba confruntarea cu două mari probleme ce se intersectează permanent în opera lui: una plastică propriu-zisă și una de natură morală. Ca pretext plastic, el ofera o plajă inepuizabilă de abordări cromatice, de variante compozitionale, de combinație a staticului, a paginației aproape hieratice, cu dinamismul cel mai îndrăcit al manipulării tonurilor si al pensulației. Din punct de vedere moral, ca subiect de meditație cu alte cuvinte, el reprezintă modelul absolut al ambiguității existenței, al coabitarii ludicului cu dramaticul și a bucuriei de-o clipa cu tristețea iremediabilă. În imediata sa descendență, detașat de orice festivism si de orice spectacol gratuit, se așază imensul ciclu al Regelui nebun. Antonim al Arlechinului, el reprezintă celălalt versant al umanului, acela al dramei și al degradării.

Corneliu Baba Arlechin

Corneliu Baba Arlechin

Dimensiunea umană este omniprezentă în aspectele artei sale. Potretele lui Corneliu Baba încorporează, sub aspectele ei pozitive, funcția măștii și a travestiului. Astfel, trebuie și înțeleasă repetata includere în repertoriul iconografic al lui Baba a unor elemente de travesti – de la tradiționalul costum de arlechin, la o compozită costumație teatrală cu reminiscențe shakespeariene –, ca și a unor configurații fiziognomice cu caracter de mască, de reminiscență bruegheliană uneori , alteori expresioniste.

V-ar mai putea interesa:

Pictori romani celebri – Nicolae Grigorescu

Mic ghid al curentelor in arta: 1900 pana azi

Renasterea

Artă într-o doză de spray

Acest articol este o continuare a unuia precedent (Arta Grafitti – Arta Străzii) deoarece acum va voi prezenta câteva idei de folosire a spray-ului (unealta principală a artistului de grafitti), pentru a crea obiecte sau picturi, deosebit de expresive, dar și foarte ușor de realizat.

Trebuie însă de avut în vedere câteva lucruri și anume ca aceste tehnici sunt preferabil de lucrat într-un mediu bine aerisit, folosind mănuși dar și alte echipamente de protecție, mai ales dacă sunteți sensibili la aceste substanțe. Spray-urile sunt de mai multe feluri și culori. Astfel, avem:

  • Spray-uri pentru uz general. Acest fel, se poate folosi pe majoritatea suprafețelor, (lemn, metal, etc.) atât pentru uz interior cât și pentru exterior, având și un timp rapid de uscare. Pot avea aspect mat, lucios sau metalic etc. Atenție insa, acest gen de spray este recomandat pentru folosirea în aer liber sau într-un loc foarte bine aerisit, el fiind toxic la o inhalare prelungită.
  • Spray-uri pentru decorațiuni. Așa cum spune și denumirea el poate fi folosit la colorarea diferitelor decorațiuni, existând inclusiv spay-uri pentru textile (lavabile). Acestea pot avea aspect de granit, piatră, antichizat, argintat, bronz, aurit, chiar cu crăpături,etc. Fabricanții pretind că acest fel de spray este non-toxic, astfel poate fi folosit și de copii. El este pretabil atât pentru interior cât și pentru exterior.
  • Spray anti-rugină. Acest fel de spray este special conceput pentru exterior și are un aspect strălucitor după uscare, rezistând foarte bine în timp.
  • Spray-uri profesionale. Acestea sunt folosite pentru scopuri speciale deoarece au o uscare rapidă, rezistență ridicată în timp a culorii și a aspectului.
  • Spray-uri pentru plastic. Sunt folosite pe plastic, diferite rășini, PVC, suprafețe pe care celelalte feluri de spray nu aderă foarte bine. Se pot folosi la jucării sau scaune de grădină. Nu necesită curățarea sau șlefuirea suportului înainte de vopsire.
  • Spray-uri speciale. Această grupă de spray-uri este folosită în acele situații deosebite. Spre exemplu spray-uri cu rezistență mare la căldură sau spray-uri lacuri pentru un finish foarte strălucitor.

Această tehnică oferă o mare varietate de abordări și este foarte rapid executată (perioada de uscare este foarte scurtă, între 2-4 ore): de la tehnica stensil (pe care am prezentat-o într-un articol precedent), la diferite amprentări, zgrafitări (zgârieri), etc.

Iată aici câteva exemple de lucrări, care se pot ușor executa de către toată lumea, cu diferite amprentări folosind spray-uri:

Tehnica stensil

Tehnica stensil

Folosirea spray-urilor nu are limită, iată ce lucrări ieșite din comun se pot executa începând chiar cu recipientul care conține culoarea.

Se pot crea și obiecte decorative cu diferite scopuri, folosind tehnica spray-urilor.

Obiecte vopsite cu spray-uri

Obiecte vopsite cu spray-uri

O idee pas cu pas poate avea un efect deosebit:

Sabloane frunze

Sabloane frunze

În continuare vom arăta câteva idei de picturi cu motive geometrice sau simple elemente decorative pentru a vă decora casa.

Picturi cu spray

Picturi cu spray

Alte articole care v-ar putea interesa:

BODYPAINTING – Pictura pe corpul omenesc

Arta afișului

Noile tehnologii in artă

ART-RELOADED

Am mai putea spune și Arta remake-ului sau d`apres-uri pentru a definii tendința unor artiști de a relua celebre capodopere, în reinterpretări proprii. Citat, reciclare sau menționare: arta de azi nu încetează să-i reia pe clasici sub pretextul de a le face un omagiu. Însă această tendință, de referire la trecut a artiștilor nu este ceva nou, toată Renasterea a fost incontestabil construită din punct de vedere cultural pe asimilarea modelelor antice, care au furnizat normele și principiile de frumusețe ideală. Astfel, spre exemplu Rafael la Roma, s-a inspirat din sculpturile grecești și romane, iar mai târziu, Rubens sau Bernini s-au inspirat din lucrările lui Michelangelo. La începutul secolului al XIX-lea se produce o evoluție considerabilă, în parte și datorită progresului tehnologic, transformării statutului artistului, dar și a unei democratizări generale a societății, care permite acum accesul mai ușor la marile opere, acestea fiind incluse în diferite expoziții, etalate în diferite galerii. Evoluția tehnicii a permis difuzarea, prin tehnicile gravurii, mai târziu și prin intermediul fotografiei, a multor opere celebre.

Odata cu Avangarda artistică a secolului al XX-lea se inventează un nou limbaj cu un repertoriu abstract inedit, linii compoziționale, forme diferite de exprimare. Dada-iștii, spre exemplu considerau arta trecutului ca fiind depășită, creând chiar o Giocondă vandalizată, pentru a-și susține această idee.

Vom prezenta   în continuare câteva exemple de capodopere reluate de artiștii contemporani:

Bineînțeles   una dintre cele mai celebre opere, care a fost probabil cel mai mult reluată, copiată, dar niciodată egalată, este Mona Lisa lui Leonardo da Vinci (circa 1503). Variante ale acestei opere se regăsesc de timpuriu, începând chiar din atelierul lui Leonardo, cu ucenicii și elevii acestuia.

Monna Lisa

Mona Lisa

Au urmat alte reluări începând, cum am menționat mai sus cu Dada-iștii, mai precis cu Marcel Duchamp.

Interpretari Monna Lisa

Interpretari Mona Lisa

Lucrarea Marat asasinat (1793) a lui Jacques Louis DAVID este și ea reluată de artiștii contemporani, de Richard Jackson în lucrarea The Laundry Room (Spălătoria) (Death of Marat) (2009), care transpune în volume tridimensionale lucrarea lui David.

Marat asainat

Marat asasinat

În anii `60 explozia societății de consum,  a facilitat   dezvoltarea unei culturi de masă și o revalorificare a culturii populare. Astfel, artiștii au reluat figuri iconice din artă și le-au alăturat sau substituit starurilor de cinema, personajelor din benzile desenate, etc.

Odalisca lui Ingres

Odalisca lui Ingres

Baia turceasca Ingres

Baia turceasca Ingres

Tabloul considerat scandalos la aceea vreme, Dejunul pe iarbă (1863) a lui Edouard Manet a avut și el parte de o serie de reinterpretări, Manet însăși s-a inspirat la această temă din lucrarea lui Tizian, Concert pastoral (circa 1510).

Manet

Manet

Tablourile lui Joseph Mallord Turner au fost și ele ținta metamorfozelor artiștilor contemporani. Iată aici un exemplu elocvent.

Turner

Turner

Francis Bacon reia portretul Papei Inocențiu al X-lea pictat de Velazquez într-o manieră parcă imaterială.

Bacon

Bacon

Acest subiect al remake-urilor sau d`apres-uri rămâne inepuizabil pentru artiștii de toate felurile, de la simpla citare a vechilor maeștrii, la omagiul adus lor sau chiar parodierea și dezintegrarea artei vechi.

Alte articole care te-ar putea interesa:

Mic Dictionar de Termeni in Arta

Mic Ghid al Curentelor in Arta: de la Renastere pana la 1900

Mic Ghid al Curentelor in Arta: din 1900 pana azi

Arta străzii – Arta grafitti

Grafitti-ul în forma pe care o cunoaștem astăzi, are o istorie relativ recentă, reușind să atingă aproape toate colțurile planetei. Denumirea de grafitti este derivat din cuvântul italian sgraffo, care înseamnă zgârietură. Zgârieturile pe pereți se regăsesc încă de la începuturi, când omul zgâria pe pereții peșterilor, apoi în Grecia Antică existau zgârieturi pe vasele de lut, iar la Pompei s-au descoperit chiar zgârieturi electorale și desene pe pereți.

În 1904 s-a lansat prima revistă care s-a ocupat de grafitti-urile din toalete: Anthropophyteia. Mai târziu, în Cel De-al Doilea Război Mondial, naziștii scriau pe pereți pentru a-și alimenta mașinăria propagandistă, grafitti-ul fiind important și pentru mișcările de rezistență, ca mijloc de a-și face publice protestele în fața opiniei publice. În timpul revoltelor studențești din anii `60-`70, protestatarii și-au făcut publice opiniile prin postere și cuvinte pictate.

Grafitti-ul actual s-a dezvoltate spre sfârșitul anilor `70, în New York și Philadelphia, unde artiști precum Taki 183, Julio 204, Cat 161 și Cornbread își pictau numele pe ziduri   sau în stațiile de metrou din jurul Manhattan-ului.

Grafitti in  statie de metro anii 70

Grafitti in statie de metro anii 70

Se pare că compoziția de culturi a New York-ului, de la mahalalele din Harlem și strălucirea Broadway-ului au fost un teren fertil pentru artiștii de grafitti. Cornbread de exemplu a devenit faimos când și-a pictat tag-ul (semnătura unui artist de grafitti) pe un elefant de la zoo.

Elefantul cu grafitti  Cornbread

Elefantul cu grafitti Cornbread

La început artiștii își foloseau numele adevărat sau porecle, însă la scurt timp au început să apară primele pseudonime. Cu timpul, artiștii de grafitti au început să-și caute alte feluri de a-și promova arta, astfel tag-urile s-au făcut din ce în ce mai mari, până când au apărut pe primele trenuri din New York.

Grafitti pe trenuri

Grafitti pe trenuri

Pe la începutul anilor `80, fenomenul graffiti a început să apară și în orașele europene, mai ales în Amsterdam și Madrid, unde acesta a avut ca rădăcini fenomenul punk, iar odată cu apariția hip-hop-ului s-a lansat scena de grafitti europeană.Ulterior arta grafitti s-a răspândit și în Asia și America de Sud, ajungând la standarde ridicate.

Dacă la început stilul new-york-ez era centrat pe deformarea literelor, existând mai multe stiluri cum ar fi: blockletter-ul lizibil, wildstyle-ul deformat și contorsionat, cunoscutul bubble style și 3D-ul.

Caractere litere grafitti

Caractere litere grafitt

Spray-ul este unealta tradițională a grafitti-ului, însă în zilele noastre gama de materiale s-a lărgit considerabil – de la vopsea acrilică, la aerograf, cretă cerată, postere, stickere, iar apoi avem tehnica stensil care este tehnica folosirii unui șablon.

Tehnica stensil

Tehnica stensil

Astăzi s-a ajuns la formarea grupurilor de grafitti, care merg de la reprezentarea diferitelor figuri comice până la fotorealism. Logo-urile și grafitti-ul iconic sunt specializate în embleme cu impact vizual puternic și figuri pe măsură. Artiștii grafitti din ziua de azi, preferă să se distanțeze de acest cuvânt, fie pentru că el nu mai este contemporan, fie pentru că invocă imagini legate de vandalism și deteriorare. Ei preferă să-și eticheteze lucrările drept artă cu aerosol, post-grafitti, neo-grafitti sau artă de stradă.

Alte articole care te-ar putea interesa:

Arta afisului

Magia penelor: Cum sa fabricam lantisoare cu pene false

BODYPAINTING – Pictura pe corpul omenesc

MAGIA PENELOR

Cum să fabricăm lănțișoare cu pene „false” !

Vă prezint aici două idei relativ ușor de realizat, în câțiva pași, pentru a crea două lănțișoare din pene false, prima cu penele pictate pe pânză, iar cea de-a doua cu penele amprentate în Fimo(acea plastelină cu întărire la cuptor).

Pentru primul proiect aveți nevoie de următoarele materiale:

Lantisor cu pene false pictate

Lantisor cu pene false pictate

  • Pânză pe care se poate picta cu acrilic (eu am folosit pânza gata grunduită existentă sub forma unui bloc de desen);
  • Culori acrilice, pensule subțiri și creion;
  • Carioca subțire sau marker permanent;
  • Foarfecă;
  • Clește drept;
  • Lanțișor la dimensiunea dorită și doua inele mici pentru agățarea penelor;
  • Mărgele în culorile penelor;
  • Un pandantiv de orice formă;

Pasul 1. Se desenează cu creionul foarte fin pe pânză conturul penelor dorite, după care se aplică culorile, după preferință, aproximativ ca în imaginea de mai jos .

Schitarea penelor

Schitarea penelor

Pasul 2. După uscarea culorilor se intervine peste penele pictate cu marker-ul pentru a defini mai bine contururile. Dacă doriți penele se pot face în dublu exemplar, adică un desen ca în oglindă pentru a avea două fețe (în acest caz va fi nevoie de lipici pentru lipirea celor două părți), însă ele vor arăta bine și cu o față pictată.

Conturarea penelor

Conturarea penelor

Pasul 3. Penele se decupează cu foarfeca (se lipesc cele două fețe în cazul în care s-a optat pentru această variantă);

Decuparea penelor

Decuparea penelor

Penele terminate si decupate

Penele terminate si decupate

Pasul 4. Se fac mici găuri la codițele penelor și se prind împreună cu inele (sau za). Tot acum se adaugă pe un alt inel, mărgelele împreună cu pandantivul , iar la final toate se prind de lănțișor.

Prinderea penelor

Lantisorul terminat
Lantisorul terminat

Cel de-al doilea proiect necesită următoarele materiale:

  • Forme de silicon (aceste forme se găsesc în magazinele de articole artă și hobby);
  • Fimo (Plastelina cu întărire la cuptor);
  • Culori acrilice, pensule;
  • Lănțișoare și inele pentru prindere;

Pasul 1. Se întind forme mici ovale (de aproximativ 5mm grosime) din Fimo, apoi se apasă forma pană de silicon pe aceste forme (exact ca în imagini), apoi se taie cu grijă forma penei, dar să nu uităm să găurim și capetele penelor pentru a putea fi introduse inele de prindere.

Amprentarea penelor

Amprentarea penelor

Pasul 2. După întărirea formelor (coacerea lor la cuptor se face conform instrucțiunilor de pe ambalaj), ele se vopsesc cu o pensulă, iar după aceea se șterg cu o cârpă înmuiată în apă pentru a înlătura excesul de vopsea. Se revine după uscare, cu mici puncte de culoare mai intense pe fiecare pană.

Vopsirea penelor

Vopsirea penelor

Penele terminate pe lantisoare

Penele terminate pe lantisoare

Spor la treabă!

Arta Ceramicii

 

Istoric

Arta olăritului – în sensul larg al cuvântului – datează din preistorie, unii autori plasându-i originea în prima jumatate a mezoliticului, acum 8 – 10 milenii. Omul preistoric a remarcat că argila din anumite zone reţinea apa de ploaie. Se poate ca urma unui picior imprimată în solul umed să-i fi sugerat idea de a confecţiona recipiente din argilă udă. Acestea erau modelate grosolan, cu mâna, şi uscate la soare.

Ceramica artistică s-au manifestat pretutindeni, deci nu există o istorie a ceramicii, ci tot atâtea istorii, câte civilizaţii. Totuşi, pe baza vestigiilor cunoscute, cel mai vechi centru al ceramicii poate fi situat în AsiaOccidentală, în ţinuturile de coastă unde se întinde actuala Anatolie turcă, pâna în Palestina, iar în interior pâna în Irak. Această industrie s-a dezvoltat în Egipt, de unde s-a răspândit şi în Asia şi Europa, începând cu mileniul al VI-lea î.Hr.

Primele obiecte din lut, uscate la soare, n-au rezistat scurgerii timpului. Cărămizile au rezistat mai bine din cauza aşezării în straturi. Primele cărămizi turnate au apărut în Mesopotamia la sfârşitul mileniului al V-lea î.Hr. În Egipt, în acelaşi mileniu, exista deja o industrie a olăritului: lutul din valea Nilului permitea obţinerea de obiecte de culoare roşie sau cafenie, în timp ce din marna argiloasă se făceau recipiente poroase de culoare gri. Amestecul de lut şi apă era obţinut prin călcare în picioare, într-o groapă săpată în pământ.

Timp îndelungat, obiectele de lut au fost fasonate cu mâna. Deşi momentul exact al acestui eveniment este greu de precizat, ”roata olarului “a determinat un progres semnificativ în arta olăritului. Nimeni nu poate spune cu precizie când a fost concepută aceasta, dar prima dovadă a existenţei roţii olarului datează din Mesopotamia anului 3500 î.Hr. O bucată de lut, ce până atunci fusese modelată manual, putea fi “azvârlită“ pe roată şi învârtită, iar cu ajutorul mâinilor şi, eventual, a unor unelte, şi prin intermediul forţei inerţiale i se putea da o formă simetrică. Printre aceste forme se numărau cupe, oale şi alte recipiente. Având o destinaţie nu numai decorativă, aceste vase reprezentau singurul mod sigur de depozitare a alimentelor, băuturilor, uleilor şi cerealelor, având şi multe alte utilizări. Vasele de lut nu erau produse doar pentru depozitarea diferitelor mărfuri comerciale, fiind prin ele însele obiecte de negoţ, comercializate între diferite popoare cu ajutorul corăbiilor şi al căruţelor.

Roata olarului

Roata olarului

Arta ceramicii atinge in Grecia Antica un înalt nivel de calitate artistică, constituind o mărturie a vieții și a culturii vechilor greci. Numarul obiectelor ceramice grecesti repertoriate este uriaș dar nu reprezintă decât o infimă parte din producția epocii (peste 50.000 de vase provin doar din Atena). Intre anii 1050-900 î.Ch., obiectele ceramice erau decorate cu linii, semicercuri, cercuri concentrice, desenate cu mâna sau cu pensula.

Decorații simple care se adapteaza la forma obiectelor. Arta geometrica infloreste între secolele al IX-lea si al VIII-lea î.Ch. și se caracterizează prin meandre, triunghiuri si alte figuri geometrice. Ceramica din Corint, ce cunoaște o importantă dezvoltare, e exportată în toată Grecia.

Spre anii 800 î.Ch. își face apariția decorația figurativă: frize cu animale: cai, cerbi, capre etc. care alterneaza cu benzi de motive geometrice. Încetul cu încetul, decorul se complica. Apar figuri umane, stilizate. Începând cu secolul al VII-lea î.Ch. apare stilul negru, inventat în Corint și reluat de Atena care-l duce la apogeu. Se caracterizează prin reprezentarea unor figuri (lei, capre, hidre, motive mitologice…) de culoare neagră pe fondul roșiatic al argilei, și prin recursul la incizii. Prin anii 530-520 i.Ch. se impune stilul roșu (pe fond negru). Se disting în special, corpuri feminine și masculine.

Ceramica greceasca

Ceramica greceasca

 Între anii 480-479 î.Ch., în timpul războaielor medice, Atena e ocupata de perși și atelierele de ceramica sunt distruse. După refacerea lor, (secolul al V-lea î.Ch.) artizanii (pictorii) adoptă un nou stil (se păstrează însă stilul roșu) în care regăsim elemente de decor (plante, flori). Picturile policrome sunt mai elaborate, pictorii manifestând o grijă deosebită pentru nuanțe și transparența veșmintelor.

Multă vreme, obiectele de lut erau uscate la soare, timp de luni întregi. Apoi s-a văzut că focul scurta mult această operaţie şi mărea rezistenţa obiectelor. Totuşi, oamenii erau departe de inventarea cuptorului. Arderea se făcea pe pământ sau în gropi săpate special, materialele combustibile fiind aşezate printre obiectele de lut şi sub ele. Arderea făcută astfel, la temperaturi joase ( 500-600 grade Celsius ) era mai mult o uscare forţată. Pentru că nu exista suficient aer în timpul combustiei, gazele înnegreau lutul. Cuptoarele închise, care asigurau în evul mediu o ardere la 800-900 grade Celsius au apărut prin anul 3000 î.Hr. în Siria.

În secolul al V-lea î.Hr., chinezii au inventat ceramica fină, iar în secolul al II-lea î.Hr. au perfecţionat cuptoarele şi au obţinut temperaturi de circa 1200-1300 grade Celsius. Porţelanul a apărut tot în China, iar chinezii chiar şi în prezent produc un porţelan de cea mai bună calitate. Primul porţelan era o subsţantă brută, obţinută în timpul dinastiei Tang, între anii 618-907 d.Hr., fiind foarte apreciat pentru transluciditatea sa. Porţelanul a ajuns pe pieţele occidentale într-o formă mai rafinată în secolul al XIII-lea, adus de negustorii de mirodenii ce călătoreau până în Orientul Îndepărtat.

Ceramica chinezească

Ceramica chinezească

Și pe teritoriul României au fost, descoperite culturi ceramice deosebite, printre ele cea de Cucuteni, fiind cea mai cunoscută. Cucuteni este o comună din judeţul Iaşi, unde săpăturile arheologice efectuate între anii 1885 şi 1910 au scos la iveală vestigii neolitice datând din anii 4.000-3000 î.Hr.Cultura Cucuteni era răspândită în Moldova, nord-est-ul Munteniei, sud-est-ul Transilvaniei şi Basarabia caracterizându-se printr-o ceramică de foarte bună calitate din punct de vedere tehnic, bogat şi variat pictată. Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, între aceasta şi cea aparţinând unei culturi neolitice din China. Cea din urmă şi-a făcut apariţia însă, după o distanţă de timp foarte mare, circa un mileniu faţă de cea aflată între Carpaţi şi Nipru.

Vas neolitic Cucuteni

Vas neolitic Cucuteni

Astăzi, arta ceramicii a depășit demult simpla sa funcție utilitar-practică și a devenit o formă de artă de sine stătătoare, cu unice și deosebite forme de expresie.

Ceramica astazi

Ceramica astazi

Iată un proiect simplu care imită arta ceramicii arse, dar pe care o poate face foarte ușor oricine acasă, deoarece aici vom folosi un fel de lut cu întărire la aer. Acest produs se găsește cu ușurință, atât pe site-urile care comercializează produsele pentru artă, cât și în magazinele de Hobby-Art sau Galerii de artă.

Boluri decorative etape de excutie

Boluri decorative etape de excutie

Pasul 1. Se începe prin a întinde o foaie de lut cu uscare la aer (circa 6 mm grosime), după care se presează o frunze pe suprafața acestei foi.

Pasul 2. Se decupează pentru început suprafața aproximativă a frunzei, după care cu foarfeca se decupează încă o dată, cu grijă, pe conturul detaliat al fiecărei frunze.

Pasul 3. Se așează frunza, astfel decupată, într-un bol pentru a da forma finală. Pentru a rezista mai bine lobii frunzelor se pot suprapune.

Pasul 4. După uscare se pot vopsi sau lăcui după preferințe.

Boluri frunze

Boluri frunze

 

Alte idei de obiecte decorative, folosind amprentările.

Obiecte deco amprentate

Obiecte deco amprentate

ISTORIA ILUSTRAȚIEI DE CARTE ȘI A BENZILOR DESENATE

 

Ilustrația de carte este o artă veche asemeni cărților, fiind o tehnică grafică. La început pagian era pictată manual pe hârtie sau pergament. Ideea de a transpune vizual un text datează din perioada antică dar, i s-a acordat o atenție deosebită doar în Evul Mediu odată cu apariția manuscrisului inluminat

Ilustrația apare de cele mai multe ori pe pagină alăturată textului, însă poate fi așezată și în mijloc sau sub text. Ea este tot timpul în raport cu ”povestea” scrisă în cuvinte. Ilustrația este narativă și interpretează narațiunea prin ochii și imaginația celui care a creat-o. Pentru realizarea acestor ilustrații se folosesc instrumente speciale de trasare a liniei sau mai nou cu ajutorul programelor de prelucrare a imaginii pe calculator.

ISTORIC:

În Grecia Antică avem printre primele texte ilustrate cum ar fi cele ale lui Virgil și Iliada lui Homer.

În Evul Mediu multe dintre teme au fost reluate din Antichitate. Ilustrațiile in această perioada nu sunt în mod necesar separate de text.

Ilustratii Evul Mediu

Ilustratii Evul Mediu

În secolul al XV-lea apar primele serii de cărți reprezentând scene religioase. Tehnicile folosite la redarea acestor ilustrații se dezvoltă și ele , xilogravura (din greacă xylon – lemn, reprezintă arta de a grava lemnul și rezultatul ei, reprezentat de gravură în lemn) se ameliorează, iar în această perioadă se inventează gravura în cupru de mici dimensiuni. Tehnica xilogravurii a fost folosită pentru a face cărțile populare, vândute de către colpotorii din Europa secolului al XVII-lea și al XVIII-lea. Cărțile de colportaj arătau ca niște fascicole mici de legende antice, povești populare, almanahuri, cântece de gesturi, care erau ilustrate grosier.

Ilustratie sec XVII-lea

Ilustratie sec XVII-lea

Odată cu descoperirea gravurii în lemn cu fibra în picioare, aceasta fiind mai rezistentă, a permis imprimarea simultană a textului cu imaginea, pagina având astfel, armonie între text și imagine, dar și o mai mare finețe și detaliere.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, litografia permite imprimarea operelor în culoare. Ilustrația de carte pentru copii câștigă în această perioadă o oarecare autonomie, mai ales în Marea Britanie.

Ilustratie carte copii sec XIX si XX

Ilustratie carte copii sec XIX si XX

În Franța, artiștii devin conștienți de impactul imaginii și de influența pe care ea o are asupra spiritului copilului. În această perioadă editorul Pierre-Jules Hetzel lansează prima colecție de carte pentru tineri. Apar tot acum și primele benzi desenate. Cinematograful , televiziunea antrenează dezvoltarea culturii imaginii, iar cercetările în materie de psihologia copilului, vor determina autorii și editorii să diversifice paleta de exprimare, spre estetic și realism, dar și spre simplificare. Spre mijlocul secolului al XX-lea se militează spre expresivitate și estetică, încurajându-se creativitatea foarte mult în acest domeniu. Se formează pretenții cu privire la format, punere în pagină, formă grafică.

Banda desenată sau BD

Ea se naște deodată cu ziarul și ilustrația de carte, Rodolphe Topffer fiind cel care le-a invetat la începutul anilor 1830. Narațiunea este încadrată în căsuțe speciale pentru text, pentru fiecare acțiune și pentru fiecare personaj. Astfel, când citești o bandă desenată poți să vezi derularea întregii acțiuni. Ilustrația este o sinteză a textului, o narațiune care trebuie ilustrată. Prezentarea acestuia se făcea în diverse moduri: pe planșe, ilustrații de format mic, albume etc.

Rodolphe Topffer-Banda desenata

Rodolphe Topffer-Banda desenata

În Statele Unite sunt popularizate la sfârșitul secolului , ele apar în jurnalele americane sub denumirea de strip sau Comic-strip, iar mai târziu, pe măsură ce numărul paginilor crește, se v-a naște Comic book-ul. Din America ele se vor râspândi în întreaga lume sub alte denumiri.

Alcătuirea benzilor desenate:

Alcatuirea unei benzi desenate

Alcatuirea unei benzi desenate

Onomatopeele sunt prezente și ele în bulele de text fiind cuvinte sau simboluri reprezentând sunete, o acțiune, un gând prin imitarea fonetică, grafică sau simbolică. Benzile desenate se prezintă sub forma unor planșe, care la rândul lor sunt o suprapunere de benzi. Autorul numerotează de obicei discret planșele. Un album este format din planșe care povestesc o narațiune, ele aparțin unei serii.

 

Etapele execuției unei benzi desenate simple:

Pasul 1. Ideea. În general artiștii de benzi desenate au câte un caiet de schițe unde își desenează primele idei, impresii, personaje , obiecte.

Caiet de schite

Caiet de schite

Pasul 2. Schițele primare și alcătuirea planșei. Aceste schițe se execută în creion cu mină mai moale (aproximativ 2B, dar depinde de fiecare), se trasează contururile fiecărei casete (vinietă) pentru a alcătui o planșă,se desenează personajele, se execută bulele de text.

Schitele primare

Schitele primare

Pasul 3. Desenul în tuș. Care presupune două variante, una este intervenția direct peste creion, iar a doua ar fi cu hârtia de calc așezată deasupra desenului pe care se va trasa conturul în tuș.

Trasarea cu tus a conturului

Trasarea cu tus a conturului

Pasul 4. Ștergerea creionului.

Pasul 5. Prelucrarea digitală și colorarea. Deoarece calculatorul face o treabă mult mai rapidă, desenele ajunse în etapa finale (adică fiind trasate cu tuș), se scanează și se prelucrează cu ajutorul programelor informatice. În trecut colorarea se făcea cu pensula și aerograful. Coloristul trebuia să definească luminile și umbrele, respectând deasemenea continuitatea culorilor de pe parcursul planșelor.

Scanare si colorare

Scanare si colorare

Banda desenată – etapa finală.

Banda desenata finala

Banda desenata finala

ARTA SCRIERII

Scrierea sau scrisul reprezintă un sistem de comunicare socială cu ajutorul unor semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate sunetele sau cuvintele unei limbi. De-a lungul istoriei se poate vorbi despre mai multe feluri de scrieri. Fiecare scriere a avut la bază o reprezentare figurativă, adică omul descria realitatea prin scrieri pictografice, care erau o serie de simboluri grafice convenționale. Într-o primă fază mesajul desenat nu corespundea formelor vorbirii. Însă în următoarea etapă, cea a scrierii ideografice, imaginea sau semnul grafic, nu numai că desemna obiectul în cauză dar și cuvântul cu care putea fi asociat. Mai târziu, din nevoia de a reprezenta cuvinte care nu puteau fi sugerate prin imagini, a dus la apariția așa numitei fonetizări al cărui principiu a constat în atribuirea de valori fonetice semnelor, dezvoltându-se astfel, complexe sisteme de vorbire.

  1.  Pictograme, cuneiforme și hieroglife: Primele sisteme de scriere au apărut în Orientul Apropiat, cele sumeriene, descoperite în sudul Mesopotamiei (circa 3100 î.Hr.) În tăblițele descoperite la Uruk se vede clar, trecerea de la pictograme la cuneiforme. În scrierea egipteană vedem aceleași transformări de la pictorgrame la hieroglife. Grecii vor fi ulterior primii care vor pune bazele scrierii alfabetice. În Roma Antică s-a practicat așa-zisa scriere capitală, formată din litere majuscule în special pentru inscripții pe piatră sau metal, despărțind cuvintele unele de celălalte prin puncte. Romanii sunt primii care au folosit stenografia.
Scriere cuneiform și hieroglife egiptene

Scriere cuneiform și hieroglife egiptene

  1. EUROPA – Evul Mediu latin. Acum apare, undeva din secolul al XI-lea, despărțirea cuvintelor prin spații albe. De asemenea se folosea ca suport al scrierii pergamentul, care rulat în foi lungi se numea volumen, de unde se trage cuvântul volum de azi. În scrierile medievale se întâlnesc mai multe feluri de caractere: capitalele pătrate – care erau litere elegante, având forme regulate, simetrice, capitalele rustice – care erau mai rotunjite și mai puțin îngrijite. Se mai foloseau capitalele rustice actuare, care se regăseau în redactarea documentelor publice și capitalele cursive, care apăreau în manuscrise pentru notații lapidare, rapide. Începând cu secolul al V-lea se introduc și minusculele care se dezvoltă în Italia în statele nou create. Astfel avem minuscule lombarde, în Spania avem minuscule vizigote (secolele VIII- XII), iar în Franța prin secolul al VII-lea avem minuscule merovingiene, iar după urcarea pe tron al lui Carol cel Mare se vor folosi minusculele carolingiene. Apoi intrând în perioada gotică se nasc și minusculele gotice.

    Manuscris Evul Mediu - Europa

    Manuscris Evul Mediu – Europa

  2. Scrierea chirilică. Cuprinde două etape: cea a alfabetului glagolitic (care este primul alfabet slav) care are la bază scrierea minusculă greacă din secolul al IX-lea. Însă a avut o existență scurtă, datorită faptului că nu era practică, în secolul al X-lea fiind înlocuită de scrierea chirilică. Chiril – sau Constantin pe numele laic – a fost un misionar grec trimis de Imperiul Bizantin în Moravia, fiind cel de la care își primește numele scrierea chirilică. Aceasta s-a dezvoltat undeva începând cu secolul al IX-lea. Alfabetul chirilic a fost folosit și în Țările Române, mai ales la cărțile de cult.

    Alfabetul chirilic

    Alfabetul chirilic

  3. Scrierea chineză. În China s-au folosit la scriere penelul și cerneala, la fel ca în Egipt, fie pe materiale moi cum ar fi, mătasea sau uneori pe materiale mai neobișnuite cum ar fi oase, pe bronz sau chiar carapace de broască țestoasă.Primele inscripții cu scriere chineză datează încă din 1500 î.Hr. prezintând un sistem de ideograme diferit din punct de vedere grafic de cele din Mesopotamia sau cele din Egipt. În primele stadii ale scrierii chineze au avut loc numeroase schimbări și diferențieri în forma semnelor.

    Scriere chineza veche pe os

    Scriere chineza veche pe os

  4. Scrierea arabă. Alfabetul arab este un sistem de scriere utilizat de numeroase limbi din Asia și Africa, printre care araba, urdu și persana, fiind ca număr de utilizatori, al doilea alfabet din lume, după cel latin. Scrierea arabă este derivată dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean, fiind creația creștinilor din Hirah secolele IV-V e.n. Odată cu expansiunea islamului, acest alfabet a fost adoptat de numeroase alte limbi, chiar și nesemitice, printre care: persanăurdu,paștunămalaeză, hausa, mande, swahili, brahui, punjabi, kașmiriană, sindhi, uigură, kazahă, kirghiză, azerbaidjană, kurdă.  Limba turcă  a folosit acest alfabet până la reformele lui Kemal Ataturk. Scrierea arabă este o scriere legată și cursivă. Literele au forme diferite în funcție de context (în funcție de poziția lor în cuvânt: formă izolată, formă inițială, mediană, finală).

    Scriere araba Dinastia Mamluk

    Scriere araba Dinastia Mamluk

  5. Scrierea mayașă. Există un alfabet de 800 de hieroglife mayașe. Scrierea maya are în jur de 550 de semne sau glife care reprezintă cuvinte întregi și în jur de 150 de semne care reprezintă silabe. Au fost, de asemenea, identificate aproximativ 100 de hieroglife care reprezintă numele unor locuri și numele unor zei. Aproximativ 300 de hieroglife au fost utilizate în mod obișnuit. Exemple de scrieri au fost găsite, sculptate în piatră și pe scoarță de copac, lemn, jad, ceramică, și în câteva manuscrise din Mexic, Guatemala și Belize. Multe silabe pot fi reprezentat printr-un simbol. Scrisul se regăsește de obicei în coloane verticale – pereche care se lecturează de la stânga la dreapta și de sus în jos într-un model în zig-zag.
    Glife mayase

    Glife mayase

    Astăzi arta caligrafiei sau arta redării literelor într-un mod cât mai elegant și armonios este la mare căutare. Tehnicile din ziua de azi permit numeroase exprimări, pe o multitudine de suprafețe. Iată câteva imagini cu exemple de artă caligrafică:

    Lucrari cu caligrafii

    Lucrari cu caligrafii