Nicolae Grigorescu (n.15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița, d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. G. Oprescu scria  despre  el că a fost “independent  de  impresionişti,  printre  primii  pictori  care-şi  dau  seama  de  valoarea  calitativă  a  unei picture  clare luminoase,  executate  direct, în  faţa  motivului”, (N. Grigorescu, Ed. Meridiane, Bucureşti 1961, vol I, p.128). Pentru arta plastică din România, Grigorescu  este  cel  care  trezeşte  interesul  artiştilor pentru  natură,  care  dezvoltă  plein-air-ul  şi  exploatează  magistral  lumina,  transformându-le  în  elementele  esenţiale  ale  picturii. Pictura  impresionistă  a  lui  Grigorescu  are  desigur  un  caracter  personal – datorită  unei  tehnici proprii,  depăşind  în  valoare  şi  originalitate  ceea ce  considerăm  a aparţine şcolii  de la Barbizon. Cu  o  îndrăzneală  calmă, insolită  pentru  cultura secolului al XIX –lea, el  a  lichidat  istoricismul  şi  tradiţionalismul  picturii  neoclasice  şi  religioase, a  dispreţuit  vehemenţa  sentimentală,  a  alungat  umbrele  şi  palorile  luminii. El  priveşte  cerul  cu  atentă  sensibilitate,  descoperă  norii în  infinita  lor  varietate de  forme şi  nuanţe. Pictează  transparenţa  aerului,  subtilităţile  de griuri.

                               Plaja la Ocean                                          Tarm de mare in Bretagnia 1877

„Şcoala  de  la  Barbizon,  prin  importanţa  acordată  peisajului devenit din  decor, subiect  majestuos, capabil  să  puna  la  încercare  rafinate  calităţi  de  meşteşug  şi  viziune  plastică, a  însemnat pentru  pictorul  român  legitimarea înclinaţiei  sale  de  a  surprinde  şi de  a  se cufunda totodată  în  miracolul realităţii  înconjurătoare.” (Literatură şi pictură, autor***, Ed. Albatros, 1983, Bucureşti, p.79)

Interior de padure la Barbizon 1900

             După întoarcerea în ţară el  reuşeşte, în opera sa,  să  îmbine  perfect  calităţile  tehnice  dobândite, cu  o  viziune  plastică  specifică  folclorului, înclinată spre  contemplarea  echilibrului,  dar  şi  a  infinităţii  spaţiului,  spre  armoniile  blânde  de  culori  şi  feerie.                   Astfel, peisajul de  ţară şi  în  general  tematica ţărănească  dobândesc un  loc  important, chiar  primordial. Satul  românesc  va  regăsi  în  impresionism  imaginea  cea  mai  cuprinzătoare şi  mai  realistă. Grigorescu a  acordat,  de  asemenea,  un mare  loc  figurii umane,  portretului,  compoziţiei  istorice,  facând  din  ele  documentele  cele  mai  autentice  ale  secolului  al XIX-lea.

El a relevat, într-o viziune optimistă frumuseţea fizică şi morală a ţăranului român, integrat mediului său de viaţă (Ţăran de la munte, Ţărancă voioasă, Ţărancă tânără, Cioban).  Alexandru Vlahuţă l-a numindu-l: “rapsod al pământului nostru.”

                 Varietatea tipurilor din pictura lui Grigorescu este întregită de lucrări ca Mocanul, în care personajul masiv, monumental, cu chipul îngândurat şi dârz, este una dintre cele mai autentice redări ale ţăranului de la munte sau ca portretul caricatural al aşa-numitului Vechil. Grigorescu a reflectat, la un nivel neatins în pictura românească de până la el, viaţa oamenilor simpli. În tablourile care reprezintă casele mizere din marginea satelor (Coliba, Bordei, Târlă părăsită, Ţăran pe prispă), el a redat cu o vădită nuanţă critică imaginea traiului ţăranilor săraci . De-a lungul întregii sale activităţi a cultivat cu deosebită măiestrie portretul, în pictură şi în desen, dovedind un excepţional talent în transpunerea psihologiei individuale şi sociale a modelelor sale (ex. Portretul marelui ban Năsturel Herescu; seria portretelor de evrei, portrete delicate de femei sau portretul-compoziţie Amatorul de tablouri).

                                 Opera sa a legat strâns arta de popor şi a avut un rol decisiv în formarea marelui pictor Ion Andreescu, o puternică influenţă stimulatoare asupra artiştilor de frunte din acea vreme şi generaţiile următoare, precum şi asupra formării interesului pentru artă în marele public.