Tendința  de asociere  a  culorilor  cu  diverse  semnificații  secrete  este prezentă în întreaga istorie a umanității. A  vorbi, deci, despre simbolismul unei  culori  înseamnă a  admite  că aceea  culoare  nu există  doar ca  prezență  în sine, ci are  o  conotație, este în același timp un cod, un semnal  de avertizare, un semnal  psihic – benefic sau  malefic. Bineînșeles  că această „dimeniune” simbolică a  culorilor diferă de la o perioadă la  alta de-a lungul  istoriei  simbolisticii  culorii.

1. În Preistorie  de exemplu  culorii i s-au  atribuit  puteri  magice, astfel roșul reprezenta  pentru omul  prestoric elementul vital fundamental (sângele, viața, răsăritul și apusul soarelui). S-au  mai  găsit  dovezi  că  omul de  Neanderthal  își  vărga  fața și corpul în roșu, alb și negru, aidoma unor triburi  primitive din  ziua  de azi.

Arta rupestra- desene in culoarea rosie

1. Odată  cu Antichitatea  simbolistica culorilor se  diversifică. În simbolistica  egipteană:

• Albastrul de lapislazuli simboliza  cerul, respectiv  nemurirea – era  culoarea  veșmintelor  marelui preot, dar și însemnul pe care îl purtau soldații, semnificând  fidelitatea;

Pandant egiptean cu lapislazuli

• Galbenul și auriul semnificau de asemenea, nemurirea;
• Verdele reprezenta  vegetația, simbolizând  tinerețea  și  vitalitatea;
• Negrul  sugera viața veșnică și zeii  subpământeni;
• Albul  avea un  caracter  bipolar- pe de o parte  simboliza  veselia, iar e de alta  doliul
• Roșul  avea  adesea  un  caracter nefast fiind  asociat agresivității (în unele  papirusuri, cuvintele „rele” apar  scrise în roșu.)

În simbolistica chineză:

• Roșul reprezenta  cerul și elementul  masculin, pozitiv
• Galbenul era  culoarea  împăratului, doar el purta haine galbene, culoarea era asociată și înțelepciunii; pe de altă parte simboliza pământul , feminitatea și elementul negativ;

Roba de ceremonie a imparatului Qianlong

• Albastrul era  simbolul  nemuririi, în unele  părți și ale  doliului;
• Albul era și el asociat doliului;

1. În Evul Mediu simbolistica culorilor cunoaște  o dezvoltare  maximă, astfel:

• Roșul semnifica sângele Mântuitorului, dar și focul, iubirea divină, iar mai târziu caritatea și martirajul;

Icoana in stil bizantin- Iisus

• Galbenul lumina divină și era culoarea hainelor duhovnicești;
• Verdele natura  veșnică, dar și  viața, justiția, tinerețea, speranța;
• Albastrul – aspirația  la cer, iar în perioada mai târzie și puritatea, sinceritatea, mila , pacea, virtutea și înțelepciunea  divină;
• Purpuriul – gloria cerească, dar și, puterea regală, imperială și papală;
• Violetul este  simbolul pocăinței (simbol  valabil și azi la catolici)
• Albul semnifica  neprihănirea, dar și adevărul , puritatea și bucuria;
• Negru – ispășirea, doliul, tristețea;
• Brunul – maleficul, iadul;
• Griul  – amărăciunea
• Auriul – puterea și gloria divină

În  Renaștere  și epocile următoare, se  transmit semnificațiile culorilor din Evul Mediu, însă sensurile lor secrete atrag interesul unor personalități ilustre. Leonardo  Da Vinci de exemplu în Tratatul său  asociază un  număr de cinci culori principale cu elementele naturale, acordându-le implicit și sensuri simbolice:

• Albul reprezenta lumina;
• Galbenul – pământul;
• Verdele – apa;
• Albastrul – aerul;
• Roșul – focul;
• Negrul – întunericul;

În  diferite  arii  geografice  se  pot  observa  diferențe  majore  în  simbolistica  culorilor:

a)    În  India islamică, galbenul semnifică și azi ciuma, carantina;

b)    La  musulmani, verdele  este  culoarea Profetului și a credinței;

c)     În China albul  și albastrul simbolizează  doliul;

d)    În pictura Japoneză roșul este  credința;

e)    În Africa de Sud roșul este simbolul libertății  și  voioșiei

f)     În Tibet roșul semnifică culoarea sacrului;

1. Principalele simboluri cromatice europene;

• Roșul  semnifică  forța, pasiunea , lupta, revoluția, dinamismul, iubirea , sângele, focul; culoarea având și un caracteri bipolar: pozitiv- puterea, regalitatea, conducerea militară, negativ – gluga  călăului, felinarul caselor de prostituție;
• Vermillionul simbolizează dorința, erotismul, dominația
• Oranjul simbolizează energia, bucuria, căldura solară, belșugul  pământului, optimismul;
• Galbenul are în continuare semnificații bipolare: pozitiv – soarele, lumina, măreția, puterea, bogăția, noblețea, veselia, știința și negativ – rușinea, invidia, gelozia, epidemia;
• Verdele – natura, tinerețea, vitalitatea, fertilitatea, liniștea, concilierea, mulțumirea, speranța;
• Albastrul – infinitul, fidelitatea, nostalgia, mulțumirea, iubirea calmă, răceala;
• Purpuriu – puterea, bogăția, fastul;
• Violetul – bătrânețea, tristețea, gravitatea, descurajarea, pocăința creștină, dar și doliul în Biserica catolică;
• Albul – lumina, puritatea, virtutea, pacea, prietenia și sinceritatea;
• Negrul – întunericul, neantul, răul, moartea, doliul, regretul, durerea, gravitatea, tristețea, ostilitatea, solemnitatea;
• Griul cald – maiestatea;
• Griul rece – sărăcia;

Trebuie să  recunoaștem că în arta modernă și contemporană sensul simbolic al  culorilor are un  loc  mai modest ca odinioară, iar atunci când  apare, este  pus  în  umbră  de  noutatea  limbajului. Însă totuși arta  modernă, caracterizată  mai mult prin sugestie decât  narație, produce  totuși în mintea  privitorului stări complexe care au tangență  cu  înțelesurile simbolice ale culorilor.