Contrast cald-rece:

Opoziție de tente care fac parte din grupe termo-dinamice diferite, fără însă a fi neapărat și complementare, se rezolvă de regulă prin grizare.

Contrast -calitativ:

Opoziție de tente de diferite proveniențe calitative: contrast de factură: stă la baza modularii “ton in ton“: se regleaza in functie de efectul scontat.

Contrast cantitativ:

Raport de reglare a strălucirii și, implicit, a tonalității unor pete prin alăturarea lor, diferită ca întindere.

Contrast complementar:

Juxtapunere de complementare, care urmeaza sa fie ameliorata prin modificarea stralucirii(inclusiv a puritatii si luminozitatii) uneia sau amandurora.

Contrast de factura:

Opoziție de modeluri diferite ale aceluiași material.

Contrast  deschis-inchis:

Opoziție rezultată din alăturarea unor culori de tonuri diferite sau a tonurilor diferite ale aceleiași culori, ca în viziunea monocromă: nu este același lucru care s-a numit clarobscur, care în esența lui clasică, se bazează pe diminuarea efectului cromatic al culorii locale prin accentuarea celui valoric.

Contrast  simultan:

Opoziție receptată ca efect psihofiziologic produs de alăturarea a doua pete diferite (și de regulă pure) care, fiecare, simultan, “proiectează” complementara propriei alaturări, deci peste cealaltă pată, modificând-o în strălucire și, implicit, în ton: este cel mai important contrast, deoarece este greu de controlat.

Contrast succesiv:

Opoziție determinata de persistența, pentru scurt timp, pe retina, a complementarei petei care a “indus-o”: efect psihologic care, înaintea acestuia, este întotdeauna contrast simultan.

Clarobscur: (Fr.clair-obscure-deschis inchis)

Procedeu foarte vechi de sugerare, în pictură, a volumului (reliefului) modelând fiecare formă, adică acoperind-o cu tonurile culorii locale (deschise, în lumină și inchise, în umbră), de unde și denumirea de ton local: se aplică inadecvat unor lucrări în care s-a urmărit obținerea aceluiași efect prin valori.

Compozitie deschisa:

Modalitate compozițională de sorginte romantică în care sensurile, tensiunile tind să se rezolve în afara limitelor spațiului compus; nu este, cum pare, specifică unei anumite epoci și, cu atât mai puțin, secolului nostru.

Compozitie inchisa:

Modalitate compozițională în care echilibrarea principalelor linii de forță, de tensiune se realizeaza in interiorul spațiului compus, acestea având, în general, sensuri centripete, de stabilitate clasica.

Degradeu:

a) ton sau treapta tonala (similara unei trepte de pe scara valorica a neculorilor) obtinuta dintr-o tenta amestecata cu alb (negru);

b) juxtapunerea de mai multe trepte tonale ale aceleiași culori (tente) în succesiunea creșterii – descreșterii lor (de întinderi egale sau amplificate treptat).

 Efect termo-dinamic:

Posibilitate inerentă culorilor, unor forme liniare sau unor forme spațiale de a induce senzația de cald-rece, implicit impresia de apropiere-departare, de mișcare, de curgere spațială continuă, de echilibrare, ori neutralizare a acesteia.

Efect spatial:

Iluzia adâncimii, a reliefului, a volumului, a depărtării, întinderii sau a menținerii în același plan, iluzie creată prin juxtapuneri de pete calde-reci, pure-rupte etc., prin puncte aglomerate – dispersate, mari-mici, sau prin linii în funcție de poziția lor față de vertical-orizontalele tabloului.

Intensitate: (fr.intensite- tarie)

Termen generic pentru diferitele grade de strălucire ale culorii: poate fi naturală sau obtinuta prin juxtapunere (va fi mai mare decat tenta pură). Intensitatea unei culori va depinde  de  tonurile, nuanțele alăturate ei și deasemenea de  dimensiunea pe care o are în raport cu celelalte pete.

Juxtapunere: (fr.juxtaposer- a alatura)

a) în pictură- alăturare de pete diferite calitativ sau/și cantitativ fără nici un fel de intermediere liniară și spațială, valorică sau coloristică, de tipul peisajului:

b) modalitate de atenuare sau de exaltare a diferitelor contraste.

Modeleu -    a) rezultatul obținut din prelucrarea mai aspră sau mai vibrată, mată sau

lucioasă etc. a suprafetei modelate, cioplite, șlefuite etc.

b) efectul de volum, de relief, dat de modelarea culorii, in pictura.

Modulare:  (fr. moduler – a modifica ritmul, frecventa, tonalitatea)

Tehnică de compunere a apropierii și depărtării, a adâncimii, a reliefului prin repetare variata cantitativ si calitativ al raportului cald-rece, mic-mare, gol-plin, fără a anula efectul de suprafață, de plan sau, în sculptură, de volum multiplicat, dar reductibil la o unitate.

Modulare ton in  ton :

Procedeu de animare picturală a unei suprafețe prin repetarea tentelor pure și rupte ale aceleiași calități cu condiția ca, analoage fiind, să fie și bine diferențiate în intensitatea lor cromatică pentru a se acorda între ele.

Nuanța:  (fr.nuance- diferenta fina)

a) rezultat al amestecului fizic dintre două culori, păstrând ceva din vivacitatea și saturația celei folosite în cantitate mai mare:

b) vopsea din tub sau sub formă de pastilă care, față de culoarea spectrală cu care se înrudește, prezintă o oarecare diferență, este o variație pură a acesteia.

Nuanțare:

a) tip de amestec pigmentar prin care se obțin mai multe tente – ca nuante ale uneia sau mai multor culori preluate cate doua, în cantități diferite;

b) folosirea prin treceri treptate, uneori imperceptibile, sau în acord la distanță, a nuanțelor uneia sau mai multor tente pure.

Tenta pură: (fr. Teinte – fel)

Stare de calitate a saturației inițiale, maxime a unui pigment; adjectivele: pură, ruptă etc. precizeaza tot atâtea stări de puritate a aceleiași calitați a culorii; saturația inițială, nemodificată prin amestec fizic sau optic, este starea de tenta pură a pigmentului respectiv, aceea care îi dă și numele; alte stări sunt: tenta rupta, tenta plată etc.; folosit ca atare termenul se confundă adeseori cu nuanța și tonul.

Tenta ruptă:

Tenta tulburată prin modificarea strălucirii, a sarcinii cromatice și implicit a tonului ei printr-un adaos din complementara ei; luate în cantități relativ egale rezultă griuri neutre, iar în cantități inegale, culori rupte sau tente rupt; v. si culori rupte, gri, grizare, intensitate, ton.

Valoare:   (lat. Valor – pret)

a) grad de luminozitate al non-culorilor și, prin extensie, al culorilor, receptat întotdeauna ca un raport, corespunzător tonului de culoare;

b) nivelul de realizare acceptat pe baza criteriilor artei se mai numeste și artistică.

Valorație: ( fr. valorisation-reliefare)

Rezultatul procedeului de imitare a clar-obscurului prin diferite valori de alb-negru sau de redare a iluziei reliefului, volumului prin treceri acromatice treptate de la deschis la închis; lucrare realizată în hașuri de desimi și sensuri care să sugereze diferite valori și suprafețe este un desen valorat; termen similar in pictura si cultura: modeleu; v. si hasura