Etapele executiei Icoanei Bizantine in tehnica temperei

Aceast gen de pictură  se  începe  cu  alegerea  panoului  de lemn pe care urmează a fi executată icoana. Calitatea suportului de lemn este foarte importanta atât în realizarea  icoanei  bizantine autentice cât și  a  unei  bune  conservări  a stratului de pictură  în timp.

 1.Prepararea suportului

Panoul se  va picta pe partea ce a mai  netedă. Pentru o  rezistență  ideală  panoul  de  lemn trebuie maruflat  cu  o  pânză  de  tifon sau orice altă pânză cu o textură cât mai fină (de in , bumbac sau cânepă).

Panouri de lemn

Panouri de lemn

 Panoul este impregnat cu primul strat de clei ( clei de impregnare, care poate fi de peste, de oase sau de piele). Se ia tifonul (panza fina) se înmoaie în clei, după care se intinde pe panou dinspre centru spre margini, netezind suprafata, peste canturile panoului până pe spate circa 5 cm.

Imagine impregnare maruflare si grunduire

Imagine impregnare maruflare si grunduire

După uscarea acestia, următoarea  etapă  este cea  de aplicare a grundului alb  peste pânză, făcând legătura între lemn și pictură. Grundul este un amestec de clei cald cu un praf de cretă de munte. Cu cât formula grundului este mai simpla, cu atât este mai bună. Se da grundul într-un strat subțire. Nu trebuie să încărcăm cu foarte multe straturi de grund.  Lemnul se preapară în poziție orizontală. După fiecare strat de grund se ia o bucata de smirghel și se nivelează suprafața.

2. Desenarea icoanei

Desenul

Desenul

Pictorii din vechime păstrau cu grijă desenele icoanelor lor pentru a le folosi ca model pentru lucrările viitoare. Așadar, se desenează chipul sfântului sau scena religioasă cu creionul sau se poate face decalcarea. După ce desenul este gata, este nevoie să fie incizat, pentru ca dupa acoperirea lui cu stratul de culoare, să fie vizibile liniile (conturul) desenului.

3. Aplicarea foiței de aur

Aplicarea foitei

Aplicarea foitei

             Se aplică un strat de mixtion peste lemn, există multe varietăți de mixtioane, cu uscarea la 15 minute, la 30 minute, la 3 ore si la 12 ore. Se aplică foița de aur, se lasă un pic, și după se pune o coala de hartie și se presează peste cu o bucată de bumbac. Se mai lasă la uscat, iar după se curață cu o pensula moale, astfel încât să rămână suprafața netedă.

4. Emulsia de ou

Pentru culorile de tempera se folosește emulsia de ou, ea are rol de liant și în plus conferă culorilor pros­pețime și rezistență în timp. Rezultatul este un colorit intens și formarea după uscare a unui strat uniform,  care se fixeaza bine de grund.

Emulsia de ou se prepară  folosind un gălbenuș de ou, amestecat cu tot atâta apă câtă cantitate de gălbenuș  și aceeași cantitate de  oțet. Toate amestecate foarte bine cu o furculiță. Emulsia se ține după ce s-a pictat, la rece, dacă vreti să o mai refolosiți.

5. Primul strat de culoare –Proplasma

În momentul începerii lucrului culoarea  se diluează cu emulsie de galbenuș de ou , dar și cu apă. Liniile incizate ale desenului și contururile sunt acoperite mai apoi, progresiv de culoare până când nu mai rămân spațiile albe. Acoperirea diferitelor zone se face după culorile modelului fără umbră și semitonuri. După ce s-a uscat, stratul trebuie să fie uniform, mat și solid.

Etape executie icoana

Etape executie icoana

6. Etapa următoare – contururi

Mai intâi cu o pensulă fină, se retrasează liniile fiecărui fond colorat întrebuințând o culoare mai închisă, dar care trebuie să rămână în coloritul fondului (tonului local). Apoi, pentru a modela detaliile și pentru a le conferi lumina dorită se aplică luminile adăugând culorii alb. Culoarea mai deschisă astfel obtinută este adaugată peste zona care trebuie luminată. Această operație se repetă  de mai multe ori , până la ultimele lumini care se  trasează  ca  niște hașuri.

7. Carnația

Părtile cele mai importante ale icoanei sunt chipul și mâinile. Chipul conferă icoanei sensul ei teologic, reflectănd, dincolo de orice stilizare, trasăturile individuale ale sfântului. Mainile sunt importante prin gestica lor, de care depinde miscarea pliurilor si a luminilor care o subliniaza. Importanța gestului este prezentă și în scenele biblice. Culoarea de bază a carnației variază după epoci și scoli, tonul carnației fiind determinat de stilul epocii: de la o nuanță maronie apropiată de verdele masliniu până la tonuri mai calde, ca în icoanele lui Rubliov. Culoarea părului și a bărbii poate fi închisă, roșcată, căruntă sau albă. Desenul șuvițelor se execută cu un ton mai închis decât carnația, adaugănd carnației puțin verde, iar între marginile șuviței se trasează două linii mai deschise bine separate. Se revine apoi cu conturul peste toate elementele chipului: ochi, sprâncene, gură, nas.

8. Finisarea icoanei

În această etapă se trasează hașurile de aur, se retrasează contururile și pliurile, și se accentueaza luminile cu tente de alb. De asemenea, se trasează cu ocru, rosu și negru nimburile și se scriu inscripțiile. La final se dă verniul, care nu servește doar la protejarea picturii de umiditate, de acțiunea luminii, aerului sau de lovituri, ci, datorită faptului că verniul icoanelor este un verni gras care penetrează suprafața, el unește diferitele straturi și conferă armonia specifică icoanei constituită din profunzime și lumină, conservându-i în același timp prospețimea coloritului de-a lungul secolelor.