Arhiva categoriei: Tehnicile Artelor

Maruflajul în artă

Definiție: Maruflajul este procedeul care constă în lipirea laolaltă a două suporturi (pentru pictură), unul flexibil peste altul rigid.

Istoric: Este un procedeu care a fost folosit de egipteni la sarcofage, dar și de pictorii greci. Panourile de lemn au fost poate cel mai des maruflate cu pânză de-a lungul diferitelor etape istorice și au provocat pictori ca: Van Dyck, Murillo, Ingres, Grigorescu. Pictorii bizantini au recurs deseori la această metodă maruflând pânza de in sau de cânepă peste panouri de lemn. Poate una dintre cele mai cunoscute lucrări pictate pe un panou de lemn maruflat cu pânză este cel al fraților Jan și Hubert van Eyck, Tripticul Adorația Mielului Mistic.

Jan van Eyck - Altarul Mielului mistic (deschis)

Jan van Eyck – Altarul Mielului mistic (deschis)

Detalii tehnice: Suporturile care pot fi maruflate sunt mai multe, astfel putem avea:
Un rol deosebit de important în stabilirea caracteristicilor acestei tehnologii, îl au substanțele adezive, adică cleiurile (substanța care lipește cele două suporturi). De-a lungul timpului cleiul de caseină s-a dovedit a avea cele mai bune calități, dar și cleiul de gelatină (un pic mai elastic), cel de pește, gelatina alimentară și cleiul de piele s-au folosit.

Etape de executie

Etape de executie

Cum se procedează practic? Se tratează mai întâi lemnul (sau cartonul) cu o soluție de apă cu clei fierbinte (120 gr. la 1 litru de apă, care se pune la înmuiat cu o zi înainte) și se lasă o zi la uscat. Se impregnează apoi încă o dată în aceeași soluție de clei, în care se înmoaie apoi și pânza, după care se trece la întinsul ei pe panoul de lemn (sau carton). Pânza se întinde de cute cu palma și va îmbrăca canturile, iar pe spate se va lipi până la 2 cm de margini.

Clei de origine animala

Clei de origine animala

Alte suporturi maruflabile:
- Hârtia marufată pe pânză, poate constitui un suport durabil fiind recomandat chiar de Leonardo da Vinci în practica atelierelor;
- Pânza maruflată pe altă pânză, consolidează fragilitatea unei pânze subțiri. Procedeul este folosit cu precădere în restaurare;
- Pânza (sau hârtia) maruflată pe carton este o alternativă bnă pentru sporirea rigidității acestuia

Alte articole care te-ar putea interesa:

Tehnica pastelului

Pigmenţii de culoare în pictură

Tehnica acuarelei

Pictura pe Mătase

         Pictura pe mătase  este una  dintre  cele mai  frumoase și  mai delicate forme de exprimare artistică și  începe cu o pânză de  mătase  chinezească  fină, vaporoasă de  un alb pur întinsă pe un cadru. Este  o tehnică  relativ rapidă, distractivă și ușor de  executat. Nu necesită  o  experiență în arta. În pictură pe mătase, pictorul este  cel  care  controlează  mișcarea  pigmentului  de culoare  în interiorul „granițelor”. Tehnica de bază începe cu un  desen de contur, cu un lichid de cauciuc  care are rolul  de  a  despărți  zonele  de  culoare .Când acest  contur este  uscat  vopseaua de mătase  se poate aplica în interiorul acestor zone. Rezultatul poate semăna prin petele uniforme de culoare cu  benzile desenate sau chiar cu vitraliile.

Pictura pe matase cu contur

Pictura pe matase cu contur

În pictura  pe  mătase se  pot  evidenția  mai  multe  tehnici:

  1. Tehnica conturului, , când se  folosește  conturarea  unor  imagini și apoi se  aplică  cerneala;
  2. Tehnica  picurării  folosită  în  special la  eșarfe  și anumite picturi, când  cerneala  este aplicată  cu pipeta pe  suprafața  materialului;
Tehnica picurarii

Tehnica picurarii

  1. Tehnica  apei, când se  folosesc  nuanțe închise  și apoi ne  jucâm  cu  pensula  cu apă pentru a  trage  cerneala  și pentru a  crea  linii  prin  decolorare – aici  este  interesant  ca  sunt  situații  când  trebuie  să cedâm  controlul  apei, care va  lucra în locul  nostru și va  finaliza  creația;
Tehnica apei - esarfe

Tehnica apei – esarfe

  1. Tehnica  acuarelei, când  se  aplică o  bază  specială  pe  mătase, care  nu lasă  ca  cerneala  să se  împrăștie  și  se  folosește  conturul . Se pot adăuga, de asemenea  efecte  de adâncime, cu culoare, umbrire, și diverse tehnici de suprafață cum ar  fi utilizarea  sării, efectele alcoolului, tratament ud-pe-ud   și   pictura ud-pe-uscat sunt frecvente în pictură pe mătase;

Iată  etapele de  executie:

  • Pentru început  se  alege un  model  care  poate fi  foarte simplu și se  mărește pe  dimensiunea  bucății  de  mătase;
  • Se intinde și asigură materialul într-un cadru cu pionezecleme sau chiar cu scoci. Desenul se copiază  de pe  hârtie  pe  mătase  cu  creionul. Apoi se aplică conturul  care este un lichid aplicator denumit  gutta (Produsele  firmei Pebeo pentru pictura pe mătase se comercializează și în România în  magazinele de articole de artă), care se ține vertical cu vârful ferm pe  țesătură  și stoarce ușor în timp ce se urmărește  încet conturul desenului  dumneavoastră. Asigurați-vă că fiecare formele  alese  în  desen  sunt  simple și formează un  întreg.  Conturul trebuie să fie  continuu deoarece orice  mică întrerupere va  lăsa  culoarea pusă ulterior să evadeze  în  zona  alăturată; Conturul se va lăsa la uscat în jur de 30 de minute;
Conturarea desenului pe matase

Conturarea desenului pe matase

  • Folosind o pensulă cu păr  moale, se aplica vopseaua cu moderatie, permițând materialul să  absoarbă  vopseaua de pe pensula. Nu faceți  tușe rapide, ci întinde-ți culoarea  încet și ferm spre liniile  de  contur.
Pictarea  cu vopsea a zonelor din interiorul conturului

Pictarea cu vopsea a zonelor din interiorul conturului

  • Se lasă să se usuce  24  sau  chiar 48 de  ore  și apoi se  fixează  culorile prin metoda prevăzută pe  tuburile de  vopsea pe care îl utilizați. De  obicei se calcă cu  fierul de  călcat pe  dosul  materialului  timp de  3 sau 4  minute;
Lucrarea finalizata  si calcata pentru a  fixa culoarea

Lucrarea finalizata si calcata pentru a fixa culoarea

  1. Tehnica 3D  este  atunci când  se  crează o imagine  în  relief  din  mătase  și apoi se aplică  cerneala, rezultând  o imagine în relief, o pictură extrem de dinamică.
Tehnica 3D

Tehnica 3D

  1. Tehnica  mandalei, este  cea  în  care  mătasea  este  întinsă pe un cadru  circular, mandala însemnând chiar „cerc”. Forma de  bază a  celor mai multe  mandale  budiste  și hinduse  este un pătrat cu patru porți care conține un cerc cu un punct central. Mandala  este o reprezentare grafică a  centrului, este un „desen”  foarte complex  construit în  jurul  unui  punct sau centru.
Tehnica mandalei

Tehnica mandalei

              În  pictura pe  mătase, apa  are  rolul  cel mai  important , trebuie să fie armonie între apă, mătase și cerneală. Se  urmărește în  permanență gradul de  umezeală al  materialului și se are  în  vedere  că  cerneala „lucrează”  și după  ce  noi am finalizat  pictura, deoarece  culorile  continuă să  migreze.  La  pictura  pe  mătase greșelile nu se pot  corecta.

 

Vitraliul fals și pictura pe sticlă

Pentru  a  putea  explica  ceea  ce  este  un  vitraliu  fals vom  începe bineînțeles  cu  ceea  ce presupune vitraliul  adevărat,  vitraliile sunt compoziții decorative formate din bucățele  de sticlă  colorată dipsuse simetric sau asimetric și legate între ele prin rețele de plumb și prinse prin tije metalice de șasiul ușii sau ferestrei. Vitraliul se poate monta în lemnul ușilor, fie ele exterioare sau interioare. Originile vitraliilor se pierd în istorie. Tehnica a fost derivată probabil din fabricația bijuteriilor și mozaicurilor. Vitraliile, asa cum le cunoastem azi, se pare că au apărut o dată cu construirea bisericilor, cele mai vechi datând din secolul al  X. Tehnica vitraliului, în linii mari  a rămas neschimbată până astăzi, a fost descrisă de călugarul Teophilus pe la anul 1100.  Stilul gotic cu biserici din ce în ce mai înalte, dar și mai luminoase, a folosit vitraliile la o scară nemaîntâlnită până atunci. Călugarul Abbot Suger de la mănăstirea St. Denis a reconstruit biserica mănăstirii, oferindu-ne unul din primele exemple de stil gotic in care vitraliul a jucat un rol definitoriu. În jurnalul său, ținut pe tot parcursul lucrărilor, și-a exprimat credința că lucrurile frumoase ridică omul mai aproape de Dumnezeu.

Începând  cu Renașterea  vitraliul  se  făcea folosind  sticla  pictată, pictura  devenind mai sofisticată, iar noile tehnici descoperite sau redescoperite au permis redarea detaliilor galbene și aurii.   Ulterior ea  a  fost  o  vreme  uitată sau  folosită  doar pe o scară  foarte  redusă.

Catedrala  din Koln -Germania (detaliu)

Catedrala din Koln -Germania (detaliu)

După  1800  a  crescut  din  nou  interesul  pentru sticlă  în  Anglia, redescoperindu-se  metodele  vechi de  fabricare a  sticlei  colorate. Americanii John LaFarge și Louis Comfort Tiffany  au  reușit să creeze  o  sticlă  opalescentă de  diferite  culori, brevetând-o și apoi  executând  minunate  obiecte care le-au  adus  faima.

Lampa Tiffany

Lampa Tiffany

După  începerea  secolului al XX-lea  artiștii  au  început  să  experimenteze  diferite  tehnici, cu multiple  materiale  noi  apărute. Așa că astăzi, vitraliul poate fi  executat în culori acilice, de ulei sau tușuri speciale care aderă la sticlă. De asemenea, se  găsesc în  comerț și diferite tuburi cu pastă  care imită  șina de plumb  care  desparte la  vitraliul adevărat bucățile de sticlă. Mergând  mai departe  vă puteți crea  chiar și  obiecte decorative  în  casă  din sticlă pictată, cum ar fi  veioze, suport de lumânare sau chiar pahare pictate.

VITRALU FALS  (PICTAT) pe SUPORT  DE LUMÂNARE

Vom ilustra  aici în  câțiva  pași simpli cum  puteți  și  voi  executa  simplu  un  suport pentru  lumânare, care datorită  culorilor de  pe sticla  va  oferi  camerei sau oricărei alte zone în care o poziționați o  ambianță deosebit de plăcută.

Iată de ce  aveți  nevoie:

  • O  formă  de sticlă (în cazul acesta am  ales un paralelipiped)
  • Tuburi care imită șina de plumb – în  comerț se  găsesc de mai multe grosimi dar și culori (există negre, gri sau chiar  culoarea  cuprului) – Pentru  astfel de obiecte  mici  vă recomand să  folosiți un  tub din care  pasta  aplicată  este  mai  subțire;
  • Tușuri de sticlă (în  comerț există  mai  multe  firme) – în  cazul în care nu au  aplicator se  folosesc  pensule  fine de  acuarelă, de  preferință plate;
  • Spirt, sau diluant pentru a degresa  sticla înainte de a picta pe ea – culoarea  nu aderă  bine dacă sticla  este murdară;

Etapele  de execuție:

1.     Prima etapă  este  cea  a  desenării  proiectului  pe o  bucată de hârtie  de  dimensiunea  sticlei, care se aplică apoi pe  spatele, în cazul acesta pe interiorul formei în  așa  fel  încât pictura va fi executată pe exteriorul formei. Un lucru foarte important de ținut minte  indiferent în ce tehnică  lucrăm  vitraliul, este acela că el trebuie să arate bine din  ambele  direcții de privire.

2.     Trasarea  conturului   – este o etapă  mai  migăloasă  și necesită  răbdare  multă. În  cazul în  care  se  greșește  este  bine de utilizat bețișoare de  urechi  pentru a  șterge vopseaua așezată greșit. Atenție  conturul  trebuie  de lăsat  câteva ore  la  uscat, înainte de a pune  tușul  colorat.

3.     Se  umplu  zonele  cu  țușul  colorat, după care din nou se  lasă la uscat.

4.     Se  continuă pe  fiecare  față a  suportului  de lumânare.

 

Etape executie suport lumanare

Etape executie suport lumanare

Se  mai  poate executa și   pictura  pe sticlă cu aceste tușuri speciale, însă  ea  poate arăta  precum o  acuarelă, subțiind tușul  cu un  diluant special pentru  aceste culori (aceasta se găsește  și ea în comerț). Se pornește  execuția  ei  tot  de la  un  desen și  folosesc  deasemenea  contururi de  despărțire a  zonelor mari  de culoare  însă  se  vor lăsa  culorile  și să  fuzioneze  între  ele  în  unele locuri. Pe alocuri  am  folosit și  foiță  de aur. Spor la  treabă!

Detaliu pictură pe sticlă

Detaliu pictură pe sticlă

Colajul

COLÁJcolaje, s.n. Procedeu artistic care constă în compunerea unui tablou prin lipirea laolaltă a unor elemente eterogene; p. ext. tablou realizat prin acest procedeu. – Din fr. collage.

Colajul are o istorie lungă, primele  exemple care  au  supraviețuit  fiind 12 suluri  japoneze  caligrafice. O dată cu inventarea  fotografiei, la mijlocul  secolului  al XIX-lea, collaging-ul  din  fanteziile  fotografice a  devenit  un joc  extrem de  popular  în  saloanele  din  epoca  Victoriană și Edwardiană. În 1912, Picasso  și Braque  au  fost  artiștii  care au  introdus  colajul  în  lumea  operelor de artă.

           Colajul în pictură
El s-a manifestat ca parte a modernismului în pictură înainte de toate iar reprezentaţii de seamă ai colajului sînt pictorii care aparţin cubismului: Georges Braque şi Pablo Picasso. Se presupune că primul care a folosit această tehnică a colajului în pictura cu ulei a fost Pablo Picasso. Conform criticilor de artă, Georges Braque a fost inspirat de tehnica folosită de către Picasso şi a aplicat-o propriilor opere de artă. Desenele lui Braque erau realizate prin alipirea unor alte elemente care au creat un puternic impact în domeniul artistic. Artiştii suprarealişti au profitat la maximum de tehnicile colajului.  Cubomnaia reprezintă o tehnică a colajului specifica acestei perioade. Aceasta constă în tăierea unei imagini în pătrate de diferite dimensiuni, după care acestea erau reorganizate haotic. Această tehnică este una foarte interesantă, iar impactul său asupra artei în general a fost unul impresionant.

Tehnica Cubomnaia                Tehnica Cubomnaia

Tehnica Cubomnaia

Şi arta pop a îmbrăţişat interesantele tehnici ale colajului. Galeria Sidney Janis a găzduit în luna noiembrie a anului 1962 o impresionantă galerie de artă pop care cuprindea opera de artă a unor artişti precum Tom Wesselmann, Robert Indiana, Claes Oldenburg şi Andy Warhol. Acesta a fost punctul de plecare al artei pop, multe dintre operele de artă gazduite în cadrul acestei expoziţii cultivînd diverse metode ale colajului. O tehnică des întîlnită este aceea a aplicarii unor elemente care aparţin unei alte picturi, unei picturi întregi.

Lucrare colaj   Lucrare colaj și  lemn

Lucrari colaj și  colaj cu lemn

         Colajul cu lemn
În afara colajului realizat cu elemente din hîrtie, mai tîrziu a luat naştere şi colajul realizat din elemente din lemn. Kurt Schwitters este cel care a început să experimenteze în jurul anului 1920 colajul din lemn. Cu toate acestea, se presupune că folosirea lemnului datează încă din timpul începutului colajului modern pe hîrtie, atunci cînd Georges Braque a lipit pe picturile sale bucăţi de lemn de stejar. Colajul cu elemente din lemn a făcut ca această tehnică să caracterizeze nu doar pictura, ci şi sculptura.

Iată  cum poți  face  și tu  un simplu  colaj  decorativ. Partea  bună   a  acestei  tehnici  este  aceea  că  nu  trebuie  să  ai  foarte  mult  talent  ci  doar  să  știi  să  combini diferite  feluri de hârtie  sau alte  materiale.  Materialele  de  care ai  nevoie  sunt:

  • un  mic  șasiu  cu  pânză (sau  orice  altă dimensiune)
  • lipici (aracet) și pensulă
  • hârtii  cu diferite  modele sau texturi
  • diferite imagini foto cu  obiecte sau locuri dragi
  • acril, marker sau pastel pentru efecte
 Imagine etape lucarare colaj

Imagine etape lucarare colaj

Esențial  în  cazul  alegerii  hârtiei de  colaj  este  acela  să  fie  cât mai  variat,  unele  cu  modele  foarte  încărcate  , iar altele  chiar  fără  modele. Când  aplicați  hârtia  ea  trebuie să  fie  pusă  după același principiu unele  foarte aglomerate lângă, altele foarte aerate. Pentru  a  avea  success,  nu  alegeți  foarte multe  culori, în  general , este  mai  sigur,  să  mergeți pe  nuanțe din  maxim două  culori (una  caldă și una  rece), iar accentele cu acril sau  marker  să  fie  culorile  pure  ale  celor  două  alese. Succes!!

Colajul  reprezintă  un pas  înainte  fără  precedent  în a  aduce  arta  și  viața  mai  aproape  de  o  experiență  simultană. El  trebuie  înțeles  nu  doar  ca o  tehnică  a  punerii  laolaltă  a  unor   fragmente, ci și un  mod  de  a  ne  diseca  ori  chestiona  propria  personalitate, de a  ne  analiza  viața , desfășurarea  ei în lumea  de  azi.