Tendința de asociere a culorilor cu diverse semnificații secrete este prezentă în întreaga istorie a umanității. A vorbi, deci, despre simbolismul unei culori înseamnă a admite că aceea culoare nu există doar ca prezență în sine, ci are o conotație, este în același timp un cod, un semnal de avertizare, un semnal psihic – benefic sau malefic. Bineînșeles că această „dimeniune” simbolică a culorilor diferă de la o perioadă la alta de-a lungul istoriei simbolisticii culorii.
- În Preistorie de exemplu culorii i s-au atribuit puteri magice, astfel roșul reprezenta pentru omul prestoric elementul vital fundamental (sângele, viața, răsăritul și apusul soarelui). S-au mai găsit dovezi că omul de Neanderthal își vărga fața și corpul în roșu, alb și negru, aidoma unor triburi primitive din ziua de azi.

Arta rupestra- desene in culoarea rosie
- Odată cu Antichitatea simbolistica culorilor se diversifică. În simbolistica egipteană:
- Albastrul de lapislazuli simboliza cerul, respectiv nemurirea – era culoarea veșmintelor marelui preot, dar și însemnul pe care îl purtau soldații, semnificând fidelitatea;

Pandant egiptean cu lapislazuli
- Galbenul și auriul semnificau de asemenea, nemurirea;
- Verdele reprezenta vegetația, simbolizând tinerețea și vitalitatea;
- Negrul sugera viața veșnică și zeii subpământeni;
- Albul avea un caracter bipolar- pe de o parte simboliza veselia, iar e de alta doliul
- Roșul avea adesea un caracter nefast fiind asociat agresivității (în unele papirusuri, cuvintele „rele” apar scrise în roșu.)
În simbolistica chineză:
- Roșul reprezenta cerul și elementul masculin, pozitiv
- Galbenul era culoarea împăratului, doar el purta haine galbene, culoarea era asociată și înțelepciunii; pe de altă parte simboliza pământul , feminitatea și elementul negativ;

Roba de ceremonie a imparatului Qianlong
- Albastrul era simbolul nemuririi, în unele părți și ale doliului;
- Albul era și el asociat doliului;
- În Evul Mediu simbolistica culorilor cunoaște o dezvoltare maximă, astfel:
- Roșul semnifica sângele Mântuitorului, dar și focul, iubirea divină, iar mai târziu caritatea și martirajul;

Icoana in stil bizantin- Iisus
- Galbenul lumina divină și era culoarea hainelor duhovnicești;
- Verdele natura veșnică, dar și viața, justiția, tinerețea, speranța;
- Albastrul – aspirația la cer, iar în perioada mai târzie și puritatea, sinceritatea, mila , pacea, virtutea și înțelepciunea divină;
- Purpuriul – gloria cerească, dar și, puterea regală, imperială și papală;
- Violetul este simbolul pocăinței (simbol valabil și azi la catolici)
- Albul semnifica neprihănirea, dar și adevărul , puritatea și bucuria;
- Negru – ispășirea, doliul, tristețea;
- Brunul – maleficul, iadul;
- Griul – amărăciunea
- Auriul – puterea și gloria divină
În Renaștere și epocile următoare, se transmit semnificațiile culorilor din Evul Mediu, însă sensurile lor secrete atrag interesul unor personalități ilustre. Leonardo Da Vinci de exemplu în Tratatul său asociază un număr de cinci culori principale cu elementele naturale, acordându-le implicit și sensuri simbolice:
- Albul reprezenta lumina;
- Galbenul – pământul;
- Verdele – apa;
- Albastrul – aerul;
- Roșul – focul;
- Negrul – întunericul;
În diferite arii geografice se pot observa diferențe majore în simbolistica culorilor:
a) În India islamică, galbenul semnifică și azi ciuma, carantina;
b) La musulmani, verdele este culoarea Profetului și a credinței;
c) În China albul și albastrul simbolizează doliul;
d) În pictura Japoneză roșul este credința;
e) În Africa de Sud roșul este simbolul libertății și voioșiei
f) În Tibet roșul semnifică culoarea sacrului;
- Principalele simboluri cromatice europene;
- Roșul semnifică forța, pasiunea , lupta, revoluția, dinamismul, iubirea , sângele, focul; culoarea având și un caracteri bipolar: pozitiv- puterea, regalitatea, conducerea militară, negativ – gluga călăului, felinarul caselor de prostituție;
- Vermillionul simbolizează dorința, erotismul, dominația
- Oranjul simbolizează energia, bucuria, căldura solară, belșugul pământului, optimismul;
- Galbenul are în continuare semnificații bipolare: pozitiv – soarele, lumina, măreția, puterea, bogăția, noblețea, veselia, știința și negativ – rușinea, invidia, gelozia, epidemia;
- Verdele – natura, tinerețea, vitalitatea, fertilitatea, liniștea, concilierea, mulțumirea, speranța;
- Albastrul – infinitul, fidelitatea, nostalgia, mulțumirea, iubirea calmă, răceala;
- Purpuriu – puterea, bogăția, fastul;
- Violetul – bătrânețea, tristețea, gravitatea, descurajarea, pocăința creștină, dar și doliul în Biserica catolică;
- Albul – lumina, puritatea, virtutea, pacea, prietenia și sinceritatea;
- Negrul – întunericul, neantul, răul, moartea, doliul, regretul, durerea, gravitatea, tristețea, ostilitatea, solemnitatea;
- Griul cald – maiestatea;
- Griul rece – sărăcia;
Trebuie să recunoaștem că în arta modernă și contemporană sensul simbolic al culorilor are un loc mai modest ca odinioară, iar atunci când apare, este pus în umbră de noutatea limbajului. Însă totuși arta modernă, caracterizată mai mult prin sugestie decât narație, produce totuși în mintea privitorului stări complexe care au tangență cu înțelesurile simbolice ale culorilor.