Leonardo da Vinci spunea despre desen că “funcţia lui a fost şi rămâne, în multe cazuri, subordonată, având rolul de a precede şi pregăti execuţia operelor de pictură şi sculptură, gravură, tapiserie, de a exprima concepţia planurilor arhitectonice, de a oferi proiecte şi modele în arta decorativă şi în artizanat”.(Dicţionar de artă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1995, p.150)
Desenul apare încă din arta primitivă, în grotele din Africa, Spania şi Franţa, acum mai bine de 25000 de ani î.e.n. Sunt illustrate aici figure umane şi animale, care uimesc prin expresivitatea liniei şi forţa ei de sugestie. În Neolitic apar vase de ceramic ornate cu motive antropomorfe sau geometrice, având diferite semne şi simboluri care se bazau pe sugestia liniară a unui desen de mare rafinament. Începând cu Renaşterea desenul se va impune ca gen de sine stătător şi vor apărea mai multe şcoli, care îşi vor defini anumite particularităţi stilistice în desen.
„Înţelegem aşadar, prin desen, posibilitatea de redare a unei imagini cu ajutorul liniei, prin care putem identifica forma, volumul, particularităţile de caracter.”(Tehnici şi tehnologii pentru pictura de şevalet, Nicolae Suciu, Ed. Universităţii de Nord, Baia Mare, 2009, p.120)
Tonitza spunea că scopul desenului pentru un pictor este acela: „de a ne iniţia în arta de a construi logic o pictură.” În desen se va ţine cont de trei elemente importante, care ne vor ajuta să înţelegem şi să redăm corect volumele: lumina, umbra şi reflexele. Lumina are un rol hotărâtor în studiul desenului, deoarece el va pune în valoare particularităţile şi caracteristicile modelului, va delimita foarte precis zonele de umbră şi lumină. Umbra este în general redată cu ajutorul haşurii, urmărind să sublinieze volumul, ţinându-se cont de faptul că o umbră purtată este mai puternică decât umbra proprie obiectului. Reflexele „Pe corpurile dispuse în lumină, reflexele nu sunt zonele luminate direct de sursa de lumină, ci zonele luminate prin proiecţia luminii unui corp din imediata sa apropiere.” .”(Tehnici şi tehnologii pentru pictura de şevalet, Nicolae Suciu, Ed. Universităţii de Nord, Baia Mare, 2009, p.124)
Când vorbim despre desen vom vedea că el se poate încadra în câteva genuri, care depind şi de tehnica în care sunt executate.
SCHIŢA Este o reprezentare simplificată, un desen liber, ce va conţine doar câteva repere de conţinut, care va constitui forma finală a lucrării de pictură. Ea se execută rapid, linia este doar sugerată şi poate fi însoţită şi de eventuale tuşe de culoare.
CROCHIUL Crochiul diferă de schiţă, prin aceea că, este de regulă executat după natură, rapid, fiind doar o sinteză din câteva linii, fără a se insista asupra detaliilor.
DESENUL ÎN CĂRBUNE VEGETAL – Cărbunele a fost primul material întrebuinţat în reprezentările din desen. Este ieftin, uşor, se poate fabrica chiar de către pictor. Se lucrează rapid, iar rezultatele unui astfel de desen pot fi foarte spectaculoase. Aderă uşor pe hârtie, cu condiţia ca aceasta să fie suficient de poroasă, se şterge uşor cu cârpă sau miez de pâine.Desenul în cărbune vegetal se poate executa atât cu haşuri, cât şi utilizând estompa (confecţionată din hârtie de sugativă, piele de căprioară etc.)
DESENUL ÎN CĂRBUNE PRESAT –Acest fel de cărbune se obţine prin amestecarea prafului de cărbune cu clei vegetal, el găsindu-se în comerţ sub forma unor bastonaşe. La final această tehnică se păstrează aplicându-se un strat de soluţie de fixativ.
DESENUL ÎN SANGUINĂ – Sanguina se obţine din oxidul roşu de fier. Creioanele sau batoanele aveau diferite tonalităţi, cele mai închise sunt cunoscute şi sub numele de sepia. Desenul în sanguină se mai combina şi cu Creionul alb sau cel negru Conte.
CREIONUL GRAFIT – Este confecţionat dintr-un carbon natural, protejat cu un înveliş de lemn, având diferite intensităţi, care sunt marcate pe învelişul de lemn prin litera B – cele mai moi, iar cu litera H cele mai tari.
DESENUL ÎN CERNEALĂ sau TUŞ- Acestă tehnică necesită o mână sigură în lucru. Chinezii au utilizat încă din Antichitate o cerneală obţinută după o reţetă rămasă secretă, dar cu o intensitate extraordinară a negrului. Tuşul diferă de cerneală prin faptul că are la bază negrul de fum având ca lian şelacul.
DESENUL ÎN PENIŢĂ – Peniţa a constituit încă din Antichitate o unealtă atât de scris cât şi de desenat, confecţionată la început din trestie, pană de gâscă (vârf tăiat oblic), apoi din oţel. Se lucrează cu cerneală, lasând o linie expresivă şi modulată. Se poate combina cu acuarela obţinându-se astfel un desen colorat.
DESENUL CU PENSULA – Tonitza spunea că această tehnică de desen este socotită cea mai picturală. A fost practicată de chinezi în tuş sau cerneluri.În cazul acestei tehnici, pentru o hârtie rugoasă se foloseşte o pensulă cu păr mai tare, iar pentru o hârtie fără asperităţi o pensulă mai moale. Acest gen de desen cere o mână sigură şi multă măiestrie.
Tu care tehnica o preferi?